Neagu Djuvara: Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă

Cu ocazia târgului internaţional Gaudeamus – carte de învăţătură 2011 (http://www.gaudeamus.ro/ro/international/), aflat zilele acestea în plină desfăşurare, editura Humanitas a lansat, printre altele, o nouă lucrare a D-lui Neagu Djuvara: Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă. 

Motivând demersul autorului, cei de la Humanitas precizează pe site-ul editurii  faptul că “Totul a pornit de la Thocomerius–Negru Vodă, carte care a scandalizat, prin îndrăzneala de a supune discuţiei publice, şi nu de cabinet, o teză istorică altfel benignă, aceea că, la români, aidoma tuturor celorlalte naţiuni din Europa, Ţara Românească a fost întemeiată de un barbar, în cazul nostru un cuman. Criticii, atinşi probabil într-un nerv de o sensibilitate de-a dreptul maladivă, s-au năpustit, în reviste academice, dar şi în publicaţii de mai mare circulaţie, să-l desfiinţeze. Neagu Djuvara, tot fermecător şi elegant, le răspunde şi le dă şansa de a fi părtaşii unei polemici care poate va deveni celebră în cultura română.” (http://www.humanitas.ro/humanitas/r%C4%83spuns-criticilor-mei-%C5%9Fi-neprietenilor-lui-negru-vod%C4%83).

Regăsindu-mă, cu o oarecare surprindere (dat fiind titlul cărţii şi maniera în care a fost promovată), printre “subiecţii” acestei insolite întreprinderi istoriografice, am făcut efortul, necesar şi firesc, de a participa nemijlocit la eveniment, cu atât mai mult cu cât aveam ocazia de a-l întâlni pe însuşi Dl. Djuvara, căruia simţeam nevoia de a-i oferi şi pretinde, în aceeaşi măsură, câteva explicaţii. Dată fiind, însă, conjunctura cu totul nefavorabilă unei asemenea discuţii lămuritoare – prezenţa autorului în intervalul orar ce a urmat lansării oficiale fiind dedicată întru totul sesiunii de autografe – am fost pus în situaţia de a recurge, iată, la posibilităţile oferite de internet, pentru a clarifica, în măsura posibilului, neînţelegerile.

Voi începe, aşadar, prin a le preciza celor care nu au apucat, încă, să parcurgă paginile cărţii, faptul că mă număr printre autorii calificaţi de către Neagu Djuvara drept “critici ostili” ai Domniei sale, urmare a unui articol pe care l-am publicat în revista “Historia” (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/fost-cuman-primul-voievod-al-tarii-romanesti), specializată în popularizarea unor subiecte de larg interes istoriografic. Intervenţia mea a fost prilejuită, la acea dată (aug. 2007), de apariţia, cu numai câteva luni în urmă, a lucrării D-lui Djuvara despre ascendenţa cumană a primilor voievozi Basarabi, şi în care vedeam, aşa cum se poate uşor constata în text, un  binevenit apel istoriografic.  Singurul reproş pe care i-l făceam distinsului autor, şi asupra căruia îmi permit să stărui,  era “lipsa unei argumentaţii ştiintifice adecvate, pe care un subiect de importanta celui vizat o revendica în mod prioritar”, cu atât mai mult cu cât era abordat într-o carte cu aparat critic, şi nu în paginile vreunei reviste “de vulgarizare”, cum îi place d-lui Djuvara să le numească. Oricum, reacţia Domniei sale îmi pare cu atât mai deplasată, cu cât textul meu nu făcea altceva decât să confirme şi să-i întregească eşafodajul argumentativ, în termeni dintre cei mai ”categorici”, aşa cum singur îi caracterizează. De fapt, fără să-mi poată imputa eventuale neajunsuri ştiinţifice, ba dimpotrivă, Dl. Djuvara, în totală necunoştinţă de cauză – aşa cum se va vedea imediat –, nu face decât să-mi întoarcă reproşul, legându-se de faptul că, ajungând cu incontestabilă inteligenţă şi amănunţite cercetări la asemenea concluzii, m-am conformat poruncii nescrise a tuturor marilor mei predecesori, care intuiseră realitatea dar n-o spuseseră, mulţumindu-mă, eventual, s-o şoptesc la urechea câtorva studenţi aleşi pe sprânceană, cu straşnica poruncă să păstreze informaţia numai pentru ei (p. 35). Ceea ce n-a reuşit să afle, încă, onorabilul domn Djuvara – iar vina îi aparţine întru totul –, este faptul că am publicat, încă din 2008, în “Historia Urbana”, revistă de elită a Academiei Române, articolul în care făceam cunoscută viziunea mea asupra întemeierii Ţării Româneşti (http://www.ceeol.com/aspx/issuedetails.aspx?issueid=045641fd-ef92-4928-a770-57bf1704d38b&articleId=0e7f8d36-5b9b-459f-b8be-99c86504031a). A avut, aşadar, aproape patru ani la dispoziţie să ia cunoştinţă, în mod nemijlocit, de rezultatele ştiinţifice ale cercetărilor mele, înainte de a-mi “răspunde”, cu o oarecare agresivitate, într-o nouă creaţie publicitară, marca Humanitas. Dacă s-ar fi întâmplat altfel, poate că Dl. Djuvara ar fi găsit totuşi de cuviinţă să facă şi trimiterile necesare în cazul celor câteva informaţii ”ajutătoare” pe care i le-am oferit încă din 2007, şi pe care şi-a permis să le preia în cea de-a III-a ediţie a lucrării despre Thocomerius–Negru Vodă, ”revăzută şi adăugită”, fără a mă cita.

 Revenind, în final, la factorul determinant al polemicii noastre, şi anume articolul din revista “Historia”, îl asigur pe Dl. Djuvara că nici măcar intenţia de a reacţiona, astfel, la extraordinară sa provocare istoriografică nu mi-a aparţinut defel, fiind rezultanta insistenţelor colegilor mei, care, cunoscând bine preocupările mele ştiinţifice, m-au rugat să contribui, şi pe această cale, la lămurirea acestor probleme de maxim interes. În fapt, aceştia erau la curent cu rezultatele cercetărilor mele doctorale (2001-2006), care se remarcaseră tocmai prin relevarea aportului turanic la coagularea factorilor determinanţi ai genezei statale româneşti. Şi cum susţinerea publică a tezei de doctorat avusese loc chiar în săptămâna în care Dl. Djuvara îşi lansase cartea, colegii de catedră au văzut în acestă amuzantă coincidenţă un motiv în plus pentru apariţia cât mai curândă a unui articol dedicat, fie şi în paginile unei reviste “de vulgarizare”. Am cedat ispitei, având, însă, grijă să trimit spre publicare, în acelaşi timp, şi varianta extinsă, academică, a studiului respectiv, care avea să apară curând, fără ca Dl. Djuvara să ia cunoştinţă de existenţa ei şi să o poată accesa. Tocmai de aceea, şi pentru că i-am promis deja, voi ataşa acestui post textul cu pricina, alături de alte două articole, cu abordări istoriografice adiacente, care îl vor interesa, cu siguranţă, pe venerabilul istoric, măcar din perspectiva necesităţii de a-şi vedea confirmate, încă o data, prezumţiile.

 (posted by Denis Căprăroiu)

Denis Căprăroiu – ASUPRA INCEPUTURILOR ORASULUI CAMPULUNG

Denis Căprăroiu – Scurte consideraţii privitoare la câteva aspecte ale începuturilor reşedinţei domneşti de la Argeş

Denis Căprăroiu – Despre Bogdan, eliberatorul Ţării Moldovei 

Apariţie editorială ARPV- volumul ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE ÎN SPAŢIUL CARPATO-BALCANIC

Volumul Arheologie şi istorie în spaţiul carpato-balcanic, Târgovişte: Cetatea de Scaun, 2011, 477 p., materializează lucrările Simpozionului Naţional al Cercetării Istorice, ediţia I, organizat la Târgovişte, în decembrie 2010, de către Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii, în parteneriat cu Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte.

Manifestarea s-a concretizat într-o primă întâlnire de anvergură academică sub egida ARPV, fiind dedicată cadrelor didactice şi cercetătorilor din întreaga ţară, beneficiind, în consecinţă, de o participare numeroasă, a cărei consistenţă ştiinţifică a fost asigurată de specialişti  aparţinând unor instituţii prestigioase, precum Muzeul Naţional de Istorie al României, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga“ din Bucureşti, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan“ din Bucureşti sau Institutul Naţional al Patrimoniului. Acestora li s-au adăugat cadre didactice universitare şi cercetători din reţeaua muzeală, precum şi un număr important de doctoranzi, cărora li s-a oferit, astfel, şansa integrării într-o comunitate ştiinţifică elitistă, din care n-au lipsit numele mari ale istoriografiei naţionale contemporane.

Urmare firească a iniţiativei ARPV, volumul de faţă reprezintă şi cea dintâi producţie ştiinţifică a asociaţiei noastre, căreia vom încerca să-i adăugăm, cât mai curând, alte câteva materiale de valoare, aflate în diverse faze de pregătire editorială. În speranţa unei reuşite depline, vom multumi, şi pe această cale, partenerilor şi finanţatorilor noştri, ale căror eforturi sunt cu atât mai meritorii, cu cât vin să contribuie la bunul mers al unor iniţiative pur ştiinţifice, lipsite totalmente de mirajul beneficiului economic.

Conferinţa internaţională – Between Worlds: The Age of the Angevines

În perioada 21-23 octombrie 2011 s-a desfăşurat, la Târgovişte, conferinţa ştiinţifică internaţională cu titlul Between Worlds: The Age of the Angevines, sub patronajul Academiei Austriece de Ştiinţe, al Academiei Române, prin Centrul de Studii Transilvane , precum şi al Universităţii ”Valahia” din Târgovişte, care a şi găzduit, de altfel, lucrările acestei importante manifestări academice. Aşa cum se poate uşor constata (vezi program conferinţă), cea mai mare parte a participanţilor au constituit-o invitaţii din străinătate, personalităţi recunoscute ale istoriografiei occidentale, la care se adaugă specialiştii români, dintre care îi vom menţiona, cu prioritate, pe Domnii Şerban Papacostea şi Ioan Aurel Pop. Cercetători consacraţi ai evului mediu românesc şi membri marcanţi ai Academiei Române, aceştia au adus contribuţii istorice esenţiale la precizarea relaţiilor dintre regalitatea angevină, aflată la cârma Regatului ungar în secolul al XIV-lea, şi constituirea statelor medievale româneşti, fapt care justifică întru totul prezenţa lor în staff-ul conferinţei.

Legat de anvergura manifestării, vom mai preciza şi faptul că, dată fiind importanţa subiectului şi implicarea deplină a celor care o patronează din punct de vedere ştiinţific, va fi posibilă publicarea lucrărilor acesteia într-un volum distinct, de către prestigioasa editură Peter Lang (Oxford − New York − Frankfurt-am-Main − Bern − Wien), în cadrul seriei Central and East European Studies.

În ceea ce priveşte tematica propusă de principalii organizatori, la al căror parteneriat s-a alăturat şi Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii, trebuie precizat, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul, că ea se referă la epoca aşa-zişilor regi Angevini, iluştri descendenţi ai conţilor francezi de Anjou, respectiva provenienţă teritorială determinând şi forma adjectivală a numelui lor.  Dintre cele trei ramuri dinastice Angevine – engleză, napoletană şi ungară – cea din urmă interesează în mod deosebit, date fiind raporturile acesteia cu evoluţia Ţării Româneşti în primul veac al existenţei sale statale şi, în egală măsură, cu geneza medievală a Ţării Moldovei. Concret, este vorba despre domniile regilor Carol Robert de Anjou (1301-1342) şi a fiului său, Ludovic cel Mare (1342-1382), în timpul căruia Regatul apostolic al Ungariei a atins apogeul puterii sale medievale. Aceştia veneau să înlocuiască seculara dinastie Arpadiană, al cărei ultim reprezentant, regele Andrei al III-lea (1290-1301), părăsise scena istoriei fără a avea urmaşi pe linie masculină. Prin urmare, tronul a fost revendicat şi obţinut, după o perioadă îndelungată de conflicte cu magnaţii regatului, de către Carol Robert, nepotul regelui napoletan Carol al II-lea de Anjou şi al Mariei, fiica fostului rege Ştefan al V-lea al Ungariei (1270-1272). Numai că ascendenţa franceză a celor doi Angevini implica atât deprinderile specifice celor mai autentice forme ale feudalismului european, cât şi o frapantă fervoare religioasă, în spiritul inconfundabil al prozelitismului catolic. Din această dublă perspectivă, conflictul noilor dinaşti ai Ungariei cu voievozii ortodocşi ai Ţării Româneşti şi Moldovei, pe care le considerau oricum, de fapt şi de drept, teritorii vasale Coroanei Sf. Ştefan, era inevitabil. Dintre urmările cele mai semnificative ale acestor raporturi politico-militare, extrem de tensionate, vom  menţiona însă, fără a intra în detalii istorice ce nu-şi au locul aici, doar celebra bătălie zisă ″de la Posada″ (9-12 noiembrie 1330). Determinată de instigaţiile magnaţilor unguri, campania regelui Carol Robert de Anjou în Ţara Românească urmărea desfiinţarea entităţii sale statale, înlăturarea marelui voievod Ioan Basarab (1315-1352) şi anexarea teritoriului dintre Carpaţi şi Dunăre, care ar fi ajuns, astfel, în posesia complicilor monarhului angevin. Din fericire, dificultatea traseului urmat de oastea regală a epuizat curând resursele acesteia, iar tactica militară adoptată de Basarab s-a dovedit a fi dintre cele mai eficiente: românii au pregătit o veritabilă ambuscadă, într-o vale îngustă − situată, cel mai probabil, în Ţara Loviştei −, pe drumul de întoarcere al armatei ungare în Transilvania. Pierderile înregistrate de aceasta au echivalat cu un dezastru de proporţii istorice, însuşi regele scăpând printr-o întâmplare aproape miraculoasă din ghearele morţii. Pe de altă parte, rezultatul categoric al bătăliei a asigurat Ţării Româneşti o bună perioadă de autonomie politică, eliminând, oricum, spectrul, iminent odinioară, al dispariţiei statale. În finalul acestei succinte expuneri, dată fiind calitatea de gazdă pe care Târgoviştea şi-a asumat-o cu acest prilej, trebuie precizat rolul decisiv pe care un alt context istoric − avându-i drept principali protagonişti pe Ludovic cel Mare şi Vladislav Vlaicu (1364-1375) − l-a avut în dezvoltarea acesteia ca aşezare urbană, precum şi în alegerea sa ca principală reşedinţă domnească, la finele veacului al XIV-lea. Facem referire la împrejurările istorice pe care ni le relevă două documente de o importanţă covârşitoare. Pe de o parte, actul emis de cancelaria ungară în luna iunie a anului 1358, prin care Ludovic cel Mare le îngăduia braşovenilor să practice comerţul înspre locurile unde se varsă în Dunăre râurile Siret şi Ialomiţa. Privilegiul a putut fi acordat ca urmare a eliberării teritoriului dintre Ialomiţa şi Dunăre de sub controlul Hoardei de Aur, întreprindere pe care regele angevin a desăvârşit-o în colaborare cu voievodul Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul marelui Basarab. Dar deschiderea acestei noi căi comerciale implica activarea aşa-zisului drum al Brăilei, cum apare numit în cel de-al doilea document pomenit mai sus, şi anume în actul privilegial acordat aceloraşi negustori braşoveni, în anul 1368, de către voievodul Vladislav-Vlaicu, fiul lui Nicolae Alexandru. Acest act precizează şi traseul exact al caravanelor negustoreşti aflate în drum spre şi dinspre Brăila, care se vedeau obligate să treacă prin Câmpulung, unde plăteau vama. Coborând de la Câmpulung şi Cetăţeni, acest drum trecea, în mod inevitabil, prin Târgovişte, potenţând evoluţia sa – dintr-un simplu sat, loc de schimb şi de popas – într-o veritabilă aşezare urbană, important punct vamal şi capitală a Ţării Româneşti, atestată ca atare la cumpăna secolelor XIV-XV.

Revenind la aspectele mai concrete, de ordin organizatoric, ale manifestării, nu vom încheia fără a mulţumi, şi pe această cale, sponsorilor acesteia, între care se detaşează Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte, fără al căror sprijin financiar demersurile noastre ştiinţifice nu s-ar fi putut împlini. În aceeaşi măsură, suntem datori cu mulţumirile noastre celor care s-au implicat nemijlocit în realizarea programului şi în gestionarea întregului suport logistic: d-lor dr. Alexandru Simon şi dr. Tudor Sălăgean, ca reprezentanţi ai partenerilor noştri clujeni, precum şi d-lor prof. univ. dr. Constantin Pehoiu şi dr. Radu Cîrciumaru, reprezentând Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi, respectiv, Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii.

Luminile ortodoxiei − Parohia Naşterea Sf. Ioan Botezătorul din Pordenone, Italia

O conjunctură dintre cele mai fericite mi-a relevat, recent, puterea cu care harul lui Dumnezeu lucrează, încă, într-o lume eminamente profană, ale cărei valori − ştim sau, măcar, intuim cu toţii −, gravitează în jurul ideii de prosperitate, idol incontestabil al societăţii contemporane. Astfel, cu ocazia unei călătorii în Italia nordică, mai precis în regiunea Friuli-Veneţia-Giulia, am luat cunoştinţă de existenţa unei parohii ortodoxe române, cu hramul Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (http://www.chorum.it/index.php), în oraşul Pordenone, capitală a provinciei omonime. Întâlnirea cu comunitatea românească agregată în jurul bisericii şi a preotului paroh a fost una dintre cele emoţionante experienţe pe care le-am trăit vreodată, experienţă din care sper să se împărtăşească, într-un viitor cât mai apropiat, toţi cititorii acestor rânduri. Dincolo de solidaritatea firească, atât de specifică oricărei minorităţi alogene, pe enoriaşi îi caracterizează, fără să epateze, acel sentiment sau “dimensiune românească a existenţei”, cum o numea, atât de inspirat, filosoful Mircea Vulcănescu, precum şi o fervoare ortodoxă aparte. Toate aceastea se datorează, în cea mai mare măsură, preotului paroh  Octavian Schintee, un oltean autentic care şi-a asumat întru totul misiunea creştină, pe care s-a văzut nevoit să o împlinească, însă, în condiţii dintre cele mai ingrate. Depărtarea de ţară şi nevoile specifice unei parohii noi, implementată cu greu într-un mediu străin, prin excelenţă catolic, transformă sarcinile  sale cotidiene în poveri uneori greu de purtat. Este elocvent, în acest sens, faptul că s-a văzut obligat, ani la rând, date fiind constrângerile materiale, să slujească nu doar în biserică ci şi ca manipulant într-o fabrică de prelucrare a materialului lemnos. Şi toate acestea în condiţiile în care părintele nu este un “exemplar” oarecare, ci un om cu o pregătire temeinică, ce include o facultate de prestigiu absolvită  la Cluj, precum şi titlul de doctor în teologie… Dar toate aceste greutăţi pălesc în faţa bucuriei pe care comunitatea credincioşilor ortodocşi români din provincia Pordenone i-o rezervă la fiece sărbătoare creştină, prin prezenţa şi implicarea lor sufletească, într-o biserică ce devine, de fiecare dată, neîncăpătoare. Şi pentru că Dumnezeu răsplăteşte întreit eforturilor noastre, vom mai spune că părintele Octavian se bucură, în fiecare zi, de darul suprem pe care ni-l poate face, pe acest pământ, divinitatea: o familie superbă, cu doi copii reuşiţi, frumoşi şi inteligenţi, rod al iubirii pe care i-o poartă soţiei sale, Cristina, prezenţă angelică ce impresionează profund, de la prima vedere. Dincolo de îndatoririle sale casnice, Doamna Cristina participă activ, alături de părintele Octavian, la tot ceea ce presupune organizarea şi împlinirea în cele mai bune condiţii a tuturor evenimentelor şi praznicelor bisericeşti. Mai mult decât atât, a fost dăruită de Dumnezeu cu o voce de excepţie şi cu harul cântării, prezenţa sa în mijlocul corului parohial imprimând atmosferei specifice slujbelor de rit bizantin o notă aparte şi o emoţie unică. 

În încheiere, ne simţim datori cu o precizare: toată această fericită conjunctură s-a putut materializa şi datorită înţelegerii cu care episcopatul catolic − în a cărui jurisdicţie ecleziastică se află provincia Pordenone −, a tratat problemele proaspetei parohii ortodoxe. Astfel, în spiritul ecumenic cultivat cu perseverenţă de regretatul papă Ioan Paul al II-lea, comunităţii româneşti i-a fost cedată, spre satisfacerea nevoilor de cult, nu un lăcaş oarecare, periferic, ci chiar o biserică-monument istoric (Chiesa della Santissima Trinita), ctitorită în secolul al XVI-lea, în plină epocă renascentistă, în zona centrală a oraşului de reşedinţă. În consecinţă, le vom mulţumi, şi pe această cale, tuturor celor care au făcut posibilă răspândirea luminilor ortodoxiei, precum şi agregarea acestui cuib de românism autentic într-un spaţiu străin, marcat de diferenţe culturale majore, ce păreau, cu numai cîteva decenii în urmă, insurmontabile.

(posted by Denis Căprăroiu)

Simpozionul Naţional “Mihai Viteazul”

În intervalul 13-15 iunie 2011 s-au desfăşurat lucrările Simpozionul Naţional “Drumurile lui Mihai Viteazul spre Alba Iulia”, cu ocazia comemorării a 410 ani de la trecerea în nefiinţă a marelui voievod (program Simpozion ”Mihai Viteazul”). Evenimentul a fost organizat, de o manieră remarcabilă, sub egida Fundaţiei Culturale “Traian Tr. Cepoiu”, care nu se află la prima întreprindere de acest gen, ba dimpotrivă. “Sufletul” fundaţiei şi promotorul tuturor acestor lăudabile acţiuni culturale, cu o evidentă propensiune către promovarea valorilor şi istoriei naţionale, este însuşi Traian Tr. Cepoiu, cel căruia instituţia îi şi poartă numele, un inimos prahovean a cărui profesie nu putea fi, desigur, alta decât cea de istoric. În ceea ce ne priveşte, conformându-ne angajamentului, categoric,  de a susţine, atât cât ne permit modestele noastre resurse, toate eforturile întreprinse în direcţia promovării valorilor autentice, ne-am implicat efectiv în organizarea manifestărilor, prin strădania colegului nostru, prof. Cornel Mărculescu, alături de care, alţi doi membri ARPV, lect. univ. dr. Iulian Oncescu şi prof. Alexandru Romulus au participat constructiv la dezbateri, cu comunicări dintre cele mai interesante. Îi felicităm şi le mulţumim tuturor, şi pe această cale, cu speranţa că eforturile d-lui Traian Tr. Cepoiu de a-şi afilia fundaţia la UNESCO se vor concretiza cât mai curând.

prof. Cornel Mărculescu, în plenul lucrărilor Simpozionului

lect. univ. dr. Iulian Oncescu, alături de Traian Tr. Cepoiu şi Cornel Mărculescu, prezentându-şi comunicarea

prof. Cornel Mărculescu şi prof. Alexandru Romulus, împreună cu alţi participanţi, la Curtea Domnească din Târgovişte

Sesiunea Naţională a Cadrelor Didactice Universitare (I)

ARPV s-a implicat, nemijlocit, în coordonarea lucrărilor primei ediţii a Sesiunii Naţionale a Cadrelor Didactice Universitare, specialitatea istorie, desfăşurată în intervalul 3-4 iunie 2011, sub patronajul ştiinţific al Universităţii “Valahia” din Târgovişte. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unui important număr de cadre didactice, provenind din centre universitare  de tradiţie sau mai noi, consacrate, deja, pe plan naţional şi internaţional. Vom menţiona, aici, alături de instituţia organizatoare, centre de învăţământ superior precum Universitatea “Alexandru I. Cuza” din Iaşi, Universitatea din Craiova, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava sau Universitatea din Piteşti. O atenţie deosebită am acordat-o participării tinerilor cercetători, doctoranzi, majoritatea încadraţi în programul POSDRU coordonat de dl. prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, care a reuşit, urmare a unor eforturi deosebite, să-i implice în activităţi de cercetare autentică, cu rezultate considerabile. Fără a mai insista asupra programului sesiunii, pe care l-am postat, de altfel, mai jos, vom aduce mulţumirile noastre partenerilor universitari din Târgovişte, de a căror maximă solicitudine ne-am bucurat şi cu această ocazie. Ne referim, cu deosebire, la decanatul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, precum şi la conducerea Departamentului de Istorie şi Litere, ai căror reprezentanţi  se numără, de altfel, printre membrii marcanţi ai asociaţiei noastre. Eforturi deosebite, ce merită a fi consemnate aici, au depus colegii noştri Iulian Oncescu, Marian Cosac şi Radu Cârciumaru, care s-au ocupat în mod nemijlocit de bunul mers al manifestării. Le mulţumim şi pe această cale.

 

 program Sesiunea Națională a Cadrelor Didactice Universitare (I)

Masă rotundă – Intemeierea statelor medievale romanesti (I)

ARPV a organizat vineri, 25 martie 2011, o primă ediție a mesei rotunde cu tema Întemeierea statelor medievale românești. Probleme controversate, care s-a bucurat de participarea unor specialiști recunoscuți, precum Șerban Papacostea, Stela Cheptea, Sergiu Iosipescu, Virgil Ciocîltan, Adrian Bătrîna,  Alexandru Madgearu,  Tudor Sălăgean sau Marius Diaconescu. Dezbaterea a fost constructivă, bazată pe discuții libere, fără a implica existența unor comunicări scrise. În ceea ce privește subiectele pe care le-am abordat, acestea s-au circumscris următorelor teme:

 

• Antecedentele transilvănene ale întemeierii Țării Românești și Moldovei.
• Din problemele întemeierii Moldovei: raporturile cu Țara Maramureșului.
• Din problemele întemeierii Țării Românești: raporturile cu Hoarda de Aur.
• Crearea fațadei maritime a Țării Românești: Țara Cărvunei și despotatul lui Dobrotici.
• Identitatea istorică a unor personaje controversate: Negru Vodă, Thocomer, Dragoș “descălecătorul”, Iațco, voievodul Costea/Constantin.
• Localizarea unor  toponime sau entități politico-geografice controversate: Vicina, “Posada”, “Domnia alanilor”, “Basarabia”.
• Catolicismul în Ţara Românească şi Moldova la începuturile fiinţării lor ca entităţi statale.
• Confesiunea primilor voievozi “Basarabi”.
• Geneza primelor orașe moldovenești.

Ca o urmare firească a acestui eveniment, organizatorii intenționează să editeze un volum dedicat, conținând studii ale participanților, dar și contribuțiile unor remarcabili cercetători ai perioadei, care, din motive obiective, nu au putut onora invitația. Este cazul domnilor Ștefan S. Gorovei, Victor Spinei, Ioan Aurel Pop sau Dan Ioan Mureșan. Dl. Mureșan și-a exprimat, deja, disponibilitatea de a contribui cu o lucrare de mare interes, având drept subiect personalitatea controversatului Demetrius, priceps Tartarorum. Așteptăm cu nerăbdare rezultatele cercetărilor sale, mulțumindu-i totodată, și pe această cale, pentru solicitudine. Oricum, dată fiind incontestabila expertiză științifică a celor abia menționați, am decis organizarea unei a doua ediții a mesei rotunde − vizând dezbaterea acelorași probleme controversate ale genezelor statale românești −, în “formulă completă”. Evenimentul va avea loc în primăvara anului viitor și va fi promovat ca atare, la momentul potrivit.