Bibliofilia salvează România: noul portal eBooks, oferit de Diverta

Cunoscuta companie Diverta, lider al retailului de carte din România, vine în întâmpinarea iubitorilor de lectură prin oferirea unor noi oportunităţi: lansarea, în cadrul magazinului său online (http://www.dol.ro/), a secţiunii eBooks (http://ebooks.dol.ro/), precum şi a portalului de fidelizare http://www.clubdiverta.ro/. Prin acest portal, clientii beneficiaza de carduri de fidelitate, concursuri cu premii, reduceri de pana la 30% si promotii periodice. Sectiunea eBooks raspunde nevoilor iubitorilor de carti in format electronic prin punerea la dispozitie a uneia dintre cele mai bogate oferte de carte din România. Pentru a menţine ridicat interesul publicului, pe tot parcursul anului se vor organiza, atat pe dol.ro cat si pe clubdiverta.ro, o serie de evenimente interactive. De altfel, în strategia comercială a companiei, sectiunea de eBooks deţine un rol cheie, ceea ce va aduce în anul 2012 o serie de premiere pentru România.

În acest context, ne face plăcere să precizăm faptul că, incontestabilul succes de piaţă al demersurilor întreprinse de Diverta a fost potenţat, într-o măsură decisivă, de colaborarea cu  SeniorSoftware (http://www.seniorsoftware.ro/), principalul partener şi finanţator al ARPV. În fapt, este vorba despre implementarea unei noi soluţii pentru vânzarea online, oferita de ContentSpeed (http://www.seniorerp.ro/), furnizor de solutii personalizate pentru e-commerce, membru al grupului SeniorSoftware. Magazinul online dol.ro dispune acum de o platformă flexibilă, robustă şi uşor customizabilă. De altfel, platforma ContentSpeed a înlocuit-o pe cea oferită de un lider mondial în domeniul software, această schimbare bazându-se pe necesitatea creşterii productivitătii şi a flexibilitătii magazinului online dol.ro, precum şi a atingerii noilor obiective asumate.

 

Sesiune de comunicări ştiinţifice: COMPORTAMENTUL ELECTORAL LA ROMÂNI

ARPV s-a implicat, nemijlocit, împreună cu Centrul de Cercetare a Istoriei Relaţiilor Internaţionale şi  Studii Culturale ″GRIGORE GAFENCU″ – din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Departamentul de Istorie şi Litere, al Universităţii ″Valahia″ din Târgovişte – şi Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia, în organizarea sesiunii de comunicări ştiinţifice Comportamentul electoral la români: de la votul cenzitar la votul universal (1866-2008), manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Alegerilor (vezi PROGRAM SESIUNE 2 februarie 2012).

Lucrările sesiunii au fost grupate în două părţi distincte, abordând Procesul electoral în România (1866-1946) şi Implicarea tineretului în sfera electorală, moderate de către lect. univ. dr. Iulian Oncescu (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte, Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii) şi ec. drd. Emanuel Palea (director în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, Filiala Sud-Muntenia şi doctorand al Universităţii ″Valahia″ din Târgovişte).

La manifestare au participat cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, doctoranzi ai Universităţii ″Valahia″ din Târgovişte, dar şi reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, Filiala Sud-Muntenia. ARPV a fost reprezentată de către lect. univ. dr. Iulian Oncescu, principal organizator al evenimentului, de drd. Andrei Tudorache şi profesorii de istorie-geografie Cornel Mărculescu şi Dan Brad.

Prima parte a sesiunii, intitulată Procesul electoral în România (1866-1946), a fost dedicată comunicărilor pregătite de studenţi, doctoranzi şi cadrele didactice invitate, în următoarea ordine:

1. Marius Florică – student, anul II, Istorie (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Regimul electoral în România modernă (1866-1914).
2. Lect. univ. dr. Iulian Oncescu (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte, Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii), Moravurile sistemului electoral în România modernă.
3. Drd. Ramona Stanciu (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), O confruntare  între conservatori şi liberali. Alegerile din anul 1875.
4. Alin Vârforeanu – student, anul III, Istorie (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte ), Două lumi, două sisteme-alegerile parlamentare din 1914 şi 1937. Studiu comparativ.
5. Pr. Iulian Ambrozie – student, anul II, Istorie (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Reglementări privind Biserica Ortodoxă Română până la Marea Unire: Pravile, Regulamente, Legi.
6. Prof. gr. I Cornel Mărculescu (Şcoala Dora Dalles – Bucşani, Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii), Dezbateri în Senatul României referitoare la problema agrară şi electorală (1914-1921).
7. Drd. Andrei Tudorache, prof. gr. I Dan Brad (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte, Asociația Română pentru Promovarea Valorii), Victor Slăvescu și alegerile din 1933.
8. Ion Sima – student, anul II, Istorie (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Regimul electoral în România interbelică (1918-1938).
9. Drd. Sergiu Baroian (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Legionarii şi alegerile din perioada interbelică.
10.  Ec. drd. Emanuel Palea (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte, Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia), Alegerile parlamentare din judeţul Damboviţa în perioada interbelică.
11.  Pr. drd. Stroe Mihail Alin (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Probleme bisericeşti în dezbaterile Senatului României în perioada interbelică
12.  Augustin Hotinceanu – student, anul II, Istorie (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Alegerile din anul 1946.
13.  Ec. drd. Luiza Tomşa (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte, Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia), Alegerile din 19 noiembrie 1946 şi ecoul lor în capitalele europene.
14.  Pr. drd. Hrestic Bogdan (Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Biserica Ortodoxă Română în anul electoral 1946.

 În ce-a de-a doua parte, intitulată Implicarea tineretului în sfera electorală, au comunicat reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, Filiala Sud-Muntenia, după cum urmează:  

1. Ec. drd. Emanuel Palea (director – Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia, Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Scurtă prezentare a atribuţiilor AEP şi rolul acesteia.
2. Ţogoe Florică (expert parlamentar – Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia), Informare cu privire la semnificaţia Zilei internaţionale a alegerilor.
3. Ec. drd. Luiza Tomşa, (consilier parlamentar – Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia, Universitatea Valahia din Târgovişte), Prezentarea portalului www.primulvot.ro lansat de AEP.
4. Ec. drd. Emanuel Palea, (director – Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia, Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Implicatiile angajării tinerilor în procesul electoral .
5. Ec. drd. Luiza Tomşa, (consilier parlamentar – Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud-Muntenia, Universitatea ″Valahia″ din Târgovişte), Importanţa exercitarii responsabile a dreptului de vot. 

După încheierea prezentării acestor comunicări au urmat o serie de discuţii asupra subiectelor abordate, discuţii care au depăşit cu mult timpul alocat,  iniţial, acestora.

         

        

 

Prinos lui Marin Cârciumaru, la 70 de ani

profesorul Cârciumaru în fața peșterii Cioarei, din județul Gorj, în care a petrecut 22 de veri din tinerețea sa

Puţinele rânduri care urmează se doresc a fi un prinos de recunoştinţă adus omului Marin Cârciumaru, profesor universitar şi promotor neobosit al cercetării istorice târgoviştene, din preaplinul căruia s-au adăpat aproape douăzeci de generaţii de studenţi şi, sau mai ales, colaboratorii săi apropiaţi. În ceea ce mă priveşte, fac parte, cu nedisimulată mândrie şi firească gratitudine, din rîndul puţinilor ″aleşi″ ai profesorului, care, în calitatea sa de formator al şcolii istorice tîrgoviştene, mi-a acordat şansa parcurgerii carierei universitare, împlinindu-mi, astfel, destinul.

Cum scopul intervenţiei mele nu este legat, însă, de elogierea personalităţii ştiinţifice a profesorului, care se recomandă de la sine, ci de evocarea excepţionalelor sale calităţi umane, cărora le datorăm atât de multe împliniri personale, voi începe prin a-mi aminti căldura cu care am fost întâmpinaţi la primele cursuri şi seminarii de preistorie, a căror dificultate se vedea surmontată tocmai prin nemărginita solicitudine de care profesorul dădea dovadă.

Cu deosebită plăcere îmi reamitesc şi reacţia specială pe care a avu-o omul Marin Cârciumaru, în clipa constatării provenienţei mele gorjeneşti, şi care trezea în sufletul său de oltean mândria apartenenţei comune la o regiune istorică cu valenţe aparte. Aceasta cu atât mai mult, cu cât unul dintre şantierele arheologice-şcoală conduse de domnia sa era cel de la Peştera Cioarei-Boroşteni, situată în Subcarpaţii Gorjului, în proximitatea Hobiţei lui Brâncuşi. Tocmai participarea noastră la repetatele campanii arheologice de la Peştera Cioarei, sub coordonarea ştiinţifică şi oblăduirea aproape părintească a profesorului Marin Cârciumaru, a prilejuit cele mai profunde interacţiuni cu excepţionla sa personalitate.

 Într-o perioadă dintre cele mai vitrege pentru cercetarea arheologică de teren, lipsită total de sprijinul forurilor tutelare, domnia sa a reuşit, prin carismă şi exemplul personal, care implica investirea propriilor venituri în bunăstarea studenţilor ″şantierişti″, să sensibilizeze autorităţile locale în direcţia acordării unor minime ajutor materiale, indispensabile demersului nostru. Mai mult decât atât, nu poate fi uitată maniera în care profesorul înţelegea să ne ofere nouă, unor simpli studenţi – aflaţi, de altfel, în stagiul obligatoriu de practică arheologică –,  tot ceea ce un tânăr învăţăcel îşi poate dori: respect, căldură sufletească şi o vastă experienţă de cercetare, împărtăşită cu tact şi îngăduinţă.

Curând, cu trecerea anilor de studiu universitar, investiţia ştiinţifică şi sufletească a ″profului″ Marin Cârciumaru avea să îşi arate roadele: o bună parte a celor mai receptivi dintre discipoli îşi împlineau destinul, fiind promovaţi ca şi cadre didactice universitare sau cercetători în cadrul unor prestigioase instituţii muzeale sau academice. Îmi voi permite să menţionez doar câteva nume, la care voi adăuga, după caz, titlurile şi/sau funcţiile deţinute, toate fiind rezultatul implicării şi al sprijinului nemijlocit al profesorului: conf. univ. dr. Mircea Anghelinu – directorul Departamentului de Istorie şi Litere, conf. univ. dr. Silviu Miloiu – prodecan cu responsabilităţi ştiinţifice al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, lect. univ. dr. Marian Cosac – prodecan cu responsabilităţi administrative al aceleiaşi facultăţi, lect. univ. dr. Iulian Oncescu, lect. univ. dr. Monica Mărgărit, dr. Ovidiu Cârstina – directorul Complexului Naţional Muzeal ″Curtea Domnească″ din Târgovişte, dr. Gheorghe Olteanu – directorul-adjunct al aceleiaşi instituţii.

Rememorarea, cu bun-simţ şi onestitate, a tuturor experienţelor trăite alături de profesor, începând cu irepetabila ucenicie studenţească şi continuând cu nenumăratele situaţii în care Marin Cârciumaru ne-a oferit sprijin şi protecţie, ne fac, sau ar trebui să ne facă pe fiecare dintre noi – cine are urechi de auzit să audă –, să ne înclinăm cu neţărmurită recunoştinţă în faţa acestei uriaşe personalităţi.

În lumina tuturor consideraţiilor anterioare, îi urez profesorului şi, mai ales, omului Marin Cârciumaru, credinţă, sănătate şi iertare. Credinţă în bunul Dumnezeu, care l-a dăruit cu harul iubirii neţărmurite faţă de cei pe care i-a oblăduit, sănătate pentru a se bucura deplin de realizările trecute şi a le putea împlini pe cele la care aspiră, precum şi puterea de a ierta dureroasa ingratitudine a tuturor celor care i-o datorează.

(posted by Denis Căprăroiu)

Editurii Humanitas, prietena lui Negru Vodă

Urmare a solicitării exprese formulate de Neagu Djuvara*, în cea mai recentă dintre lucrările Domniei sale (vezi post-ul anterior) – lansată cu un succes fulminant de către editura Humanitas cu doar câteva zile în urmă (http://www.youtube.com/watch?v=WxJgKegxcGg&feature=youtu.be) –, am hotărât să mă conformez, propunând, pe această cale, cunoscutei case editoriale un parteneriat care ar trebui să se materializeze, cât mai curând, într-o primă carte, intitulată Thocomerius – Negru Vodă, un voivod peceneg făgărăşean sau despre cum trebuie abordată ştiinţific întemeierea Ţării Româneşti. Procedând astfel, vom ieşi, cred, şi în întâmpinarea aşteptărilor Humanitas, care a înţeles să ne ofere, tuturor, şansa de a fi “părtaşii unei polemici care va deveni celebra în cultura română” (http://www.humanitas.ro/humanitas/r%C4%83spuns-criticilor-mei-%C5%9Fi-neprietenilor-lui-negru-vod%C4%83). Mai mult, pentru a elimina orice bănuială privitoare la vreun, eventual, interes material, sunt dispus să-i cedez toate drepturile de autor preopinentului meu, ca pe un premiu acordat în nume personal, pentru inspiraţia cu care a reuşit să stimuleze interesul marelui public faţă de problemele fundamentale ale istoriei sale.

Dincolo de tonul uşor ironic, prezent în ambele post-uri – care îşi are, însă, justificările sale –, îi asigur de seriozitatea intenţiilor mele pe toţi cei interesaţi, precum şi de profundul respect pe care i-l port D-lui Neagu Djuvara. Şi pentru că Humanitas va refuza, desigur, oferta noastră – interesele sale fiind doar de natură comercială –, textul se va afla, curând, sub teascurile editurii Cetatea de Scaun (http://www.cetateadescaun.ro/ro), specializată în publicarea unor lucrări autentice,  fundamentate ştiinţific.

* În finalul “răspunsului” pe care a înţeles să mi-l dea, Dl. Neagu Djuvara mă îndeamnă “insistent şi foarte sincer” să public cât mai curând o lucrare ştiinţifică privitoare la  identitatea legendarului Negru Vodă, “capitală pentru înţelegerea începuturilor statelor noastre medievale”. O carte “înzestrată cu un aparat critic cât mai complet, care, în ciuda obstinatei opoziţii a bătrânilor noştri academicieni, să pună un punct final acestei chestiuni otrăvite a istoriografiei române. Cartea aceea ar fi primită îndată de oricare dintre marile noastre case de editură – sunt convins, şi de către Humanitas. Să fie apoi larg distribuită la universităţile şi bibliotecile din ţară şi din marile ţări străine, punând capăt norului de ceaţă asupra naşterii statelor medievale române şi deschizând, în fine, intrarea noastră în marea istoriografie europeană. Denis Căprăroiu ar face atunci, într-adevăr, un serviciu major ţării.” (N. Djuvara, Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă, Bucureşti: Editura Humanitas, 2011, p. 35-36).

(posted by Denis Căprăroiu)

Neagu Djuvara: Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă

Cu ocazia târgului internaţional Gaudeamus – carte de învăţătură 2011 (http://www.gaudeamus.ro/ro/international/), aflat zilele acestea în plină desfăşurare, editura Humanitas a lansat, printre altele, o nouă lucrare a D-lui Neagu Djuvara: Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă. 

Motivând demersul autorului, cei de la Humanitas precizează pe site-ul editurii  faptul că “Totul a pornit de la Thocomerius–Negru Vodă, carte care a scandalizat, prin îndrăzneala de a supune discuţiei publice, şi nu de cabinet, o teză istorică altfel benignă, aceea că, la români, aidoma tuturor celorlalte naţiuni din Europa, Ţara Românească a fost întemeiată de un barbar, în cazul nostru un cuman. Criticii, atinşi probabil într-un nerv de o sensibilitate de-a dreptul maladivă, s-au năpustit, în reviste academice, dar şi în publicaţii de mai mare circulaţie, să-l desfiinţeze. Neagu Djuvara, tot fermecător şi elegant, le răspunde şi le dă şansa de a fi părtaşii unei polemici care poate va deveni celebră în cultura română.” (http://www.humanitas.ro/humanitas/r%C4%83spuns-criticilor-mei-%C5%9Fi-neprietenilor-lui-negru-vod%C4%83).

Regăsindu-mă, cu o oarecare surprindere (dat fiind titlul cărţii şi maniera în care a fost promovată), printre “subiecţii” acestei insolite întreprinderi istoriografice, am făcut efortul, necesar şi firesc, de a participa nemijlocit la eveniment, cu atât mai mult cu cât aveam ocazia de a-l întâlni pe însuşi Dl. Djuvara, căruia simţeam nevoia de a-i oferi şi pretinde, în aceeaşi măsură, câteva explicaţii. Dată fiind, însă, conjunctura cu totul nefavorabilă unei asemenea discuţii lămuritoare – prezenţa autorului în intervalul orar ce a urmat lansării oficiale fiind dedicată întru totul sesiunii de autografe – am fost pus în situaţia de a recurge, iată, la posibilităţile oferite de internet, pentru a clarifica, în măsura posibilului, neînţelegerile.

Voi începe, aşadar, prin a le preciza celor care nu au apucat, încă, să parcurgă paginile cărţii, faptul că mă număr printre autorii calificaţi de către Neagu Djuvara drept “critici ostili” ai Domniei sale, urmare a unui articol pe care l-am publicat în revista “Historia” (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/fost-cuman-primul-voievod-al-tarii-romanesti), specializată în popularizarea unor subiecte de larg interes istoriografic. Intervenţia mea a fost prilejuită, la acea dată (aug. 2007), de apariţia, cu numai câteva luni în urmă, a lucrării D-lui Djuvara despre ascendenţa cumană a primilor voievozi Basarabi, şi în care vedeam, aşa cum se poate uşor constata în text, un  binevenit apel istoriografic.  Singurul reproş pe care i-l făceam distinsului autor, şi asupra căruia îmi permit să stărui,  era “lipsa unei argumentaţii ştiintifice adecvate, pe care un subiect de importanta celui vizat o revendica în mod prioritar”, cu atât mai mult cu cât era abordat într-o carte cu aparat critic, şi nu în paginile vreunei reviste “de vulgarizare”, cum îi place d-lui Djuvara să le numească. Oricum, reacţia Domniei sale îmi pare cu atât mai deplasată, cu cât textul meu nu făcea altceva decât să confirme şi să-i întregească eşafodajul argumentativ, în termeni dintre cei mai ”categorici”, aşa cum singur îi caracterizează. De fapt, fără să-mi poată imputa eventuale neajunsuri ştiinţifice, ba dimpotrivă, Dl. Djuvara, în totală necunoştinţă de cauză – aşa cum se va vedea imediat –, nu face decât să-mi întoarcă reproşul, legându-se de faptul că, ajungând cu incontestabilă inteligenţă şi amănunţite cercetări la asemenea concluzii, m-am conformat poruncii nescrise a tuturor marilor mei predecesori, care intuiseră realitatea dar n-o spuseseră, mulţumindu-mă, eventual, s-o şoptesc la urechea câtorva studenţi aleşi pe sprânceană, cu straşnica poruncă să păstreze informaţia numai pentru ei (p. 35). Ceea ce n-a reuşit să afle, încă, onorabilul domn Djuvara – iar vina îi aparţine întru totul –, este faptul că am publicat, încă din 2008, în “Historia Urbana”, revistă de elită a Academiei Române, articolul în care făceam cunoscută viziunea mea asupra întemeierii Ţării Româneşti (http://www.ceeol.com/aspx/issuedetails.aspx?issueid=045641fd-ef92-4928-a770-57bf1704d38b&articleId=0e7f8d36-5b9b-459f-b8be-99c86504031a). A avut, aşadar, aproape patru ani la dispoziţie să ia cunoştinţă, în mod nemijlocit, de rezultatele ştiinţifice ale cercetărilor mele, înainte de a mă persifla, cu nonşalanţă, într-o nouă creaţie publicitară, marca Humanitas. Dacă s-ar fi întâmplat altfel, poate că Dl. Djuvara ar fi găsit totuşi de cuviinţă să facă şi trimiterile necesare în cazul celor câteva informaţii ”ajutătoare” pe care i le-am oferit încă din 2007, şi pe care şi-a permis să le preia în cea de-a III-a ediţie a lucrării despre Thocomerius–Negru Vodă, ”revăzută şi adăugită”, fără a mă cita.

 Revenind, în final, la factorul determinant al polemicii noastre, şi anume articolul din revista “Historia”, îl asigur pe Dl. Djuvara că nici măcar intenţia de a ”reacţiona”, astfel, la extraordinară sa provocare istoriografică nu mi-a aparţinut defel, fiind rezultanta insistenţelor colegilor mei, care, cunoscând bine preocupările mele ştiinţifice, m-au rugat să contribui, şi pe această cale, la lămurirea acestor probleme de maxim interes. În fapt, aceştia erau la curent cu rezultatele cercetărilor mele doctorale (2001-2006), care se remarcaseră tocmai prin relevarea aportului turanic la coagularea factorilor determinanţi ai genezei statale româneşti. Şi cum susţinerea publică a tezei de doctorat avusese loc chiar în săptămâna în care Dl. Djuvara îşi lansase cartea, colegii de catedră au văzut în acestă amuzantă coincidenţă un motiv în plus pentru apariţia cât mai curândă a unui articol dedicat, fie şi în paginile unei reviste “de vulgarizare”. Am cedat ispitei, având, însă, grijă să trimit spre publicare, în acelaşi timp, şi varianta extinsă, academică, a studiului respectiv, care avea să apară curând, fără ca Dl. Djuvara să ia cunoştinţă de existenţa ei şi să o poată accesa. Tocmai de aceea, şi pentru că i-am promis deja, voi ataşa acestui post textul cu pricina, alături de alte două articole, cu abordări istoriografice adiacente, care îl vor interesa, cu siguranţă, pe venerabilul istoric, măcar din perspectiva necesităţii de a-şi vedea confirmate, încă o data, prezumţiile.

 (posted by Denis Căprăroiu)

Denis Căprăroiu – ASUPRA INCEPUTURILOR ORASULUI CAMPULUNG

Denis Căprăroiu – Scurte consideraţii privitoare la câteva aspecte ale începuturilor reşedinţei domneşti de la Argeş

Denis Căprăroiu – Despre Bogdan, eliberatorul Ţării Moldovei 

Apariţie editorială ARPV- volumul ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE ÎN SPAŢIUL CARPATO-BALCANIC

Volumul Arheologie şi istorie în spaţiul carpato-balcanic, editura Cetatea de Scaun, 477 p., materializează lucrările Simpozionului Naţional al Cercetării Istorice, ediţia I, organizat la Târgovişte, în decembrie 2010, de către Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii, în parteneriat cu Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte.

Manifestarea s-a concretizat într-o primă întâlnire de anvergură academică sub egida ARPV, fiind dedicată cadrelor didactice şi cercetătorilor din întreaga ţară, beneficiind, în consecinţă, de o participare numeroasă, a cărei consistenţă ştiinţifică a fost asigurată de specialişti  aparţinând unor instituţii prestigioase, precum Muzeul Naţional de Istorie al României, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga“ din Bucureşti, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan“ din Bucureşti sau Institutul Naţional al Patrimoniului. Acestora li s-au adăugat cadre didactice universitare şi cercetători din reţeaua muzeală, precum şi un număr important de doctoranzi, cărora li s-a oferit, astfel, şansa integrării într-o comunitate ştiinţifică elitistă, din care n-au lipsit numele mari ale istoriografiei naţionale contemporane.

Urmare firească a iniţiativei ARPV, volumul de faţă reprezintă şi cea dintâi producţie ştiinţifică a asociaţiei noastre, căreia vom încerca să-i adăugăm, cât mai curând, alte câteva materiale de valoare, aflate în diverse faze de pregătire editorială. În speranţa unei reuşite depline, vom multumi, şi pe această cale, partenerilor şi finanţatorilor noştri, ale căror eforturi sunt cu atât mai meritorii, cu cât vin să contribuie la bunul mers al unor iniţiative pur ştiinţifice, lipsite totalmente de mirajul beneficiului economic.

Conferinţa internaţională – Between Worlds: The Age of the Angevines

În perioada 21-23 octombrie 2011 s-a desfăşurat, la Târgovişte, conferinţa ştiinţifică internaţională cu titlul Between Worlds: The Age of the Angevines, sub patronajul Academiei Austriece de Ştiinţe, al Academiei Române, prin Centrul de Studii Transilvane , precum şi al Universităţii ”Valahia” din Târgovişte, care a şi găzduit, de altfel, lucrările acestei importante manifestări academice. Aşa cum se poate uşor constata (vezi program conferinţă), cea mai mare parte a participanţilor au constituit-o invitaţii din străinătate, personalităţi recunoscute ale istoriografiei occidentale, la care se adaugă specialiştii români, dintre care îi vom menţiona, cu prioritate, pe Domnii Şerban Papacostea şi Ioan Aurel Pop. Cercetători consacraţi ai evului mediu românesc şi membri marcanţi ai Academiei Române, aceştia au adus contribuţii istorice esenţiale la precizarea relaţiilor dintre regalitatea angevină, aflată la cârma Regatului ungar în secolul al XIV-lea, şi constituirea statelor medievale româneşti, fapt care justifică întru totul prezenţa lor în staff-ul conferinţei.

Legat de anvergura manifestării, vom mai preciza şi faptul că, dată fiind importanţa subiectului şi implicarea deplină a celor care o patronează din punct de vedere ştiinţific, va fi posibilă publicarea lucrărilor acesteia într-un volum distinct, de către prestigioasa editură Peter Lang (Oxford − New York − Frankfurt-am-Main − Bern − Wien), în cadrul seriei Central and East European Studies.

În ceea ce priveşte tematica propusă de principalii organizatori, la al căror parteneriat s-a alăturat şi Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii, trebuie precizat, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul, că ea se referă la epoca aşa-zişilor regi Angevini, iluştri descendenţi ai conţilor francezi de Anjou, respectiva provenienţă teritorială determinând şi forma adjectivală a numelui lor.  Dintre cele trei ramuri dinastice Angevine – engleză, napoletană şi ungară – cea din urmă interesează în mod deosebit, date fiind raporturile acesteia cu evoluţia Ţării Româneşti în primul veac al existenţei sale statale şi, în egală măsură, cu geneza medievală a Ţării Moldovei. Concret, este vorba despre domniile regilor Carol Robert de Anjou (1301-1342) şi a fiului său, Ludovic cel Mare (1342-1382), în timpul căruia Regatul apostolic al Ungariei a atins apogeul puterii sale medievale. Aceştia veneau să înlocuiască seculara dinastie Arpadiană, al cărei ultim reprezentant, regele Andrei al III-lea (1290-1301), părăsise scena istoriei fără a avea urmaşi pe linie masculină. Prin urmare, tronul a fost revendicat şi obţinut, după o perioadă îndelungată de conflicte cu magnaţii regatului, de către Carol Robert, nepotul regelui napoletan Carol al II-lea de Anjou şi al Mariei, fiica fostului rege Ştefan al V-lea al Ungariei (1270-1272). Numai că ascendenţa franceză a celor doi Angevini implica atât deprinderile specifice celor mai autentice forme ale feudalismului european, cât şi o frapantă fervoare religioasă, în spiritul inconfundabil al prozelitismului catolic. Din această dublă perspectivă, conflictul noilor dinaşti ai Ungariei cu voievozii ortodocşi ai Ţării Româneşti şi Moldovei, pe care le considerau oricum, de fapt şi de drept, teritorii vasale Coroanei Sf. Ştefan, era inevitabil. Dintre urmările cele mai semnificative ale acestor raporturi politico-militare, extrem de tensionate, vom  menţiona însă, fără a intra în detalii istorice ce nu-şi au locul aici, doar celebra bătălie zisă ″de la Posada″ (9-12 noiembrie 1330). Determinată de instigaţiile magnaţilor unguri, campania regelui Carol Robert de Anjou în Ţara Românească urmărea desfiinţarea entităţii sale statale, înlăturarea marelui voievod Ioan Basarab (1315-1352) şi anexarea teritoriului dintre Carpaţi şi Dunăre, care ar fi ajuns, astfel, în posesia complicilor monarhului angevin. Din fericire, dificultatea traseului urmat de oastea regală a epuizat curând resursele acesteia, iar tactica militară adoptată de Basarab s-a dovedit a fi dintre cele mai eficiente: românii au pregătit o veritabilă ambuscadă, într-o vale îngustă − situată, cel mai probabil, în Ţara Loviştei −, pe drumul de întoarcere al armatei ungare în Transilvania. Pierderile înregistrate de aceasta au echivalat cu un dezastru de proporţii istorice, însuşi regele scăpând printr-o întâmplare aproape miraculoasă din ghearele morţii. Pe de altă parte, rezultatul categoric al bătăliei a asigurat Ţării Româneşti o bună perioadă de autonomie politică, eliminând, oricum, spectrul, iminent odinioară, al dispariţiei statale. În finalul acestei succinte expuneri, dată fiind calitatea de gazdă pe care Târgoviştea şi-a asumat-o cu acest prilej, trebuie precizat rolul decisiv pe care un alt context istoric − avându-i drept principali protagonişti pe Ludovic cel Mare şi Vladislav Vlaicu (1364-1375) − l-a avut în dezvoltarea acesteia ca aşezare urbană, precum şi în alegerea sa ca principală reşedinţă domnească, la finele veacului al XIV-lea. Facem referire la împrejurările istorice pe care ni le relevă două documente de o importanţă covârşitoare. Pe de o parte, actul emis de cancelaria ungară în luna iunie a anului 1358, prin care Ludovic cel Mare le îngăduia braşovenilor să practice comerţul înspre locurile unde se varsă în Dunăre râurile Siret şi Ialomiţa. Privilegiul a putut fi acordat ca urmare a eliberării teritoriului dintre Ialomiţa şi Dunăre de sub controlul Hoardei de Aur, întreprindere pe care regele angevin a desăvârşit-o în colaborare cu voievodul Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul marelui Basarab. Dar deschiderea acestei noi căi comerciale implica activarea aşa-zisului drum al Brăilei, cum apare numit în cel de-al doilea document pomenit mai sus, şi anume în actul privilegial acordat aceloraşi negustori braşoveni, în anul 1368, de către voievodul Vladislav-Vlaicu, fiul lui Nicolae Alexandru. Acest act precizează şi traseul exact al caravanelor negustoreşti aflate în drum spre şi dinspre Brăila, care se vedeau obligate să treacă prin Câmpulung, unde plăteau vama. Coborând de la Câmpulung şi Cetăţeni, acest drum trecea, în mod inevitabil, prin Târgovişte, potenţând evoluţia sa – dintr-un simplu sat, loc de schimb şi de popas – într-o veritabilă aşezare urbană, important punct vamal şi capitală a Ţării Româneşti, atestată ca atare la cumpăna secolelor XIV-XV.

Revenind la aspectele mai concrete, de ordin organizatoric, ale manifestării, nu vom încheia fără a mulţumi, şi pe această cale, sponsorilor acesteia, între care se detaşează Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte, fără al căror sprijin financiar demersurile noastre ştiinţifice nu s-ar fi putut împlini. În aceeaşi măsură, suntem datori cu mulţumirile noastre celor care s-au implicat nemijlocit în realizarea programului şi în gestionarea întregului suport logistic: d-lor dr. Alexandru Simon şi dr. Tudor Sălăgean, ca reprezentanţi ai partenerilor noştri clujeni, precum şi d-lor prof. univ. dr. Constantin Pehoiu şi dr. Radu Cîrciumaru, reprezentând Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi, respectiv, Asociaţia Română pentru Promovarea Valorii.